Un ou pe zi ar putea ajuta copiii să crească în înălțime

Un studiu recent, realizat timp de șase luni în Ecuador, arată că un ou pe zi îi ajută pe copiii subnutriți să ajungă la o înălțime normală. Indiferent …

1291 0
1291 0

Un studiu recent, realizat timp de șase luni în Ecuador, arată că un ou pe zi îi ajută pe copiii subnutriți să ajungă la o înălțime normală. Indiferent dacă sunt moi sau bine fierte, prăjite sau omletă, ouăle par a fi benefice pentru copii, iar acesta ar putea fi un  mod ieftin de prevenire a stagnării în dezvoltare cauzate de subnutriție. Primii doi ani de viață sunt critici pentru creștere și dezvoltare, orice dereglare fiind de cele mai multe ori ireversibilă.

Una dintre cele mai comune cauze ale stagnării în dezvoltare la copii este alimentația proastă, alături de infecții și bolile copilăriei. Potrivit Orgnizației Mondiale a Sănătății, 155 de milioane de copii cu vârsta sub 5 ani sunt prea scunzi pentru vârsta lor. Cei mai mulți trăiesc în țările cu venituri mici și medii.

Potrivit BBC, o echipă de cercetători condusă de Lora Iannotti a mers în zonele rurale montane din Ecuador și le-a oferit copiilor foarte mici, cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 luni, ouă gratuite pentru a vedea ce efect au acestea. Jumătate din cei 160 de copii selectați pentru studiu au fost hrăniți cu un ou pe zi timp de șase luni, iar ceilalți au fost monitorizați pentru comparație. Cercetătorii au vizitat familiile copiilor implicați în studiu în fiecare săptămână pentru a se asigura că respectă indicațiile și pentru a fi siguri că nu există probleme, cum ar fi alergia la ou. Rezultatele au fost surprinzătoare: stagnarea în creștere a fost mult mai puțin frecventă la copiii care au consumat ouă, cu o prevalență cu 47% mai mică.

”Ceea ce este minunat este faptul că vorbim despre un aliment foarte accesibil, inclusiv pentru populațiile vulnerabile la deficitul de hrană. Ouăle sunt o mâncare excelentă pentru stomacul micuț al copiilor. Ele conțin o combinație ideală de substanțe nutritive.” a declarat Lora Iannotti.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă mamelor din întreaga lume să-și alăpteze bebelușii exclusiv în primele șase luni pentru a obține o creștere și o dezvoltare optime și sănătoase. După primele șase luni, sugarii trebuie să primească alimente complementare nutritive, incluzând ouă bine preparate pentru a evita orice risc de infecție, dar și legume, fructe, pește, carne și produse lactate.

Sursă foto: Shutterstock

 

In this article