Realizare istorică: embrioni modificați genetic pentru a elimina o mutație periculoasă

Vă puteți imagina o lume în care toți bebelușii se nasca perfect sănătoși, fără niciun fel de probleme moștenite genetic? Ar putea deveni realitate într-o bună zi. Pentru …

1911 0
1911 0
modificare genetica

Vă puteți imagina o lume în care toți bebelușii se nasca perfect sănătoși, fără niciun fel de probleme moștenite genetic? Ar putea deveni realitate într-o bună zi. Pentru prima oară în istorie, cercetătorii de la Universitatea de Medicină și Știință Oregon, alături de colegi din California, Coreea de Sud și China, au anunțat că au reușit să modifice mai mulți embrioni umani, eliminând astfel o mutație genetică gravă care cauzează o afecțiune cardiacă comună ce poate provoca decesul subit. Iar cel mai important este că s-au obținut embrioni în care nicio celulă nu mai prezenta mutații și, în plus, nici nu s-au creat alte mutații noi nedorite.

Studiul, publicat în revista Nature și preluat de New York Times, reprezintă un  pas uriaș pentru lumea medicală și pentru domeniul geneticii, chiar dacă mai este cale lungă până când acest procedeu va putea fi folosit la scară largă. Se speră însă ca, într-o zi, prin editarea genelor, nou-născuții să fie protejați de afecțiunile ereditare.

Experimentul ridică însă foarte multe probleme de ordin etic cu privire la posibilitatea de a crea bebeluși cu anumite trăsături, precum abilități sportive superioare sau inteligență peste medie. Oamenii de știință s-au temut mereu de consecințele medicale neprevăzute la care ne expunem prin modificarea ADN-ului uman. Implicațiile culturale și sociale pot fi la fel de grave: experții atrag atenția asupra faptului că există riscul ca persoanele cu posibilități materiale să plătească pentru a avea copii cu trăsături și aptitudini superioare.

Va mai dura însă mult până când această metodă va putea fi testată clinic, posibilitate ce, în acest moment, este interzisă de lege. Dar dacă această metodă va fi considerată sigură, ar putea fi de folos pentru multe cupluri ce altfel nu pot avea copii sănătoşi.   Metoda ar putea fi aplicată la peste 10,000 de afecţiuni cauzate de mutaţii genetice ereditare. Printre aceste afecţiuni ar putea fi cancerele de sân şi cele ovariene cauzate de mutaţiile BRCA, boala Huntington, Tay-Sachs, fibroza chistică, anemia celulară sau unele cazuri de Alzheimer.

In this article