Dr.Leventer: o alunita care apare dupa varsta de 30 de ani este suspecta

Alunitele stabile, asemanatoare unele cu altele, uniform colorate, aparute treptat in perioada copilariei si adolescentei sunt, de obicei, benigne. O alunita care apare dupa varsta de 30 de ani este deja suspecta”, avertizeaza medicul dermatolog Mihaela Leventer.

1774 0
1774 0

Multi romani prefera sa mearga in concediu in septembrie, iar in topul destinatiilor favorite raman plajele din Bulgaria, Grecia sau Turcia. Chiar daca soarele e mai bland, ultravioletele nu iarta pielea si alunitele.

“Expunerea la ultraviolete este considerata, in prezent, principala cauza de evolutie de la o leziune precanceroasa la una canceroasa. Desigur, intervin si alti factori ca de exemplu culoarea pielii, genetica. Alunitele stabile, asemanatoare unele cu altele, uniform colorate, aparute treptat in perioada copilariei si adolescentei sunt, de obicei, benigne. O alunita care apare dupa varsta de 30 de ani este deja suspecta”, avertizeaza medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Insa tot specialistul spune ca nu orice leziune de pe piele este periculoasa. Chiar si asa, persoanele care adora plaja trebuie sa-si citeasca periodic pielea si sa semnaleze dermatologului orice problema.

“Dupa un sezon estival, se poate observa modificarea aspectului unei alunite (cresterea in suprafata sau in volum, schimbarea culorii) sau o ulceratie persistenta la nivelul buzei inferioare (semn de alarma pentru carcinomul spinocelular). Sau apar pete rozii aspre acoperite cu cojite aderente care se refac mai ales pe scalp, marginea urechilor. Acestea sunt semnele de alarma”, afirma coordonatoarea “Dr Leventer Centre”, care diagnosticheaza frecvent cancere de piele aparute dupa expuneri repetate la soare.

In Romania, carcinomul nu este atat de cunoscut precum melanomul. Insa spre deosebire de acesta, carcinomul are sanse mai mari de vindecare daca este depistat si tratat la timp.

“Terapia corecta a carcinomului cutanat este chirurgicala. Pentru tumorile corporale, excizia cu o margine de siguranta de 5 mm este o solutie la indemana in orice serviciu de specialitate. Pentru tumorile care se dezvolta la nivelul fetei, scalpului, unde nu se poate taia dupa indicatii statistice se recomanda microchirurgia Mohs cea care permite verificarea integrala a tumorii in timpul operatiei. In felul acesta se economiseste pielea sanatoasa, se indeparteaza integral tumora si se poate garanta vindecarea fara recidiva. In situatia tumorilor avansate care nu pot fi eradicate chirurgical sunt si alte tratamente ca radioterapia, chimioterapia. Tratamentul este efectuat in anestezie locala, nu necesita internare, deci este usor de efectuat si de suportat”, recomanda expertul in chirurgie Mohs, Mihaela Leventer.

Tratamentul corect al carcinomului nu trebuie amanat pentru ca boala poate mutila atunci cand apare la nivelul fetei. De altfel, orice persoana trecuta de 30 de ani ar trebui sa mearga anual la dermatolog. Doar asa pot fi evitate situatiile grave.

 

Sursa foto: Shutterstock

In this article