Odihna insuficientă ne poate adăuga 3 cm de grăsime în talie

Cercetătorii britanici au făcut o descoperire care vă va determina să mergeți mai devreme la culcare. Somnul insuficient poate duce la creșterea în greutate, scrie telegraph.co.uk. Studiul realizat …

1733 0
1733 0
somnul insuficient

Cercetătorii britanici au făcut o descoperire care vă va determina să mergeți mai devreme la culcare. Somnul insuficient poate duce la creșterea în greutate, scrie telegraph.co.uk.

Studiul realizat de un grup de oameni de știință de la Universitatea Leeds a avut la bază 1615 subiecți. Aceștia au fost rugați să raporteze numărul de ore de somn pe noapte, dar și regimul alimentar din perioada respectivă. Au fost măsurați și indicatori precum tensiunea arterială, nivelul de colesterol, glicemia, funcțiile tiroidei, graficul greutății și al circumferinței taliei.

Concluziile studiului au fost că persoanele care dorm mai puțin de șase ore pe noapte au cu 3 cm mai mult în circumferința taliei comparativ cu cei care dorm nouă ore. Durata somnului a fost corelată și cu scăderea nivelului colesterolului bun care ajută la eliminarea grăsimilor din organism și ne protejează de boli de inimă.

“Am ajuns la concluzia că adulții care dorm mai puțin sunt mai predispuși la creșterea în greutate și obezitate, iar acest lucru întărește importanța odihnei corespunzătoare”, a explicat Laura Hardie, cercetătorul principal al studiului.

Specialiștii le recomandă adulților un somn de 7 până la 9 ore pentru a se bucura de beneficiile odihnei. Studiul a subliniat ideea că odihna insuficientă poate duce la boli metabolice sau diabet.

Sursa foto: Shutterstock

In this article